Accident între Dej și Baia Mare, soldat cu nouă răniți, după ce două microbuze s-au ciocnit. A fost activat planul roșu de intervenție

Accident între Dej și Baia Mare, soldat cu nouă răniți, după ce două microbuze s-au ciocnit. A fost activat planul roșu de intervenție
Ambulanța SMURD -
Publicat: 09/12/2020, 08:55

Un accident rutier în care au fost implicate două microbuze s-a soldat cu rănirea a nouă peroane, două dintre ele grav. Coliziunea a avut loc între Dej și Baia Mare.

Accidentul a avut loc miercuri dimineața, în jurul orei 04:30, iar trei dintre răniți sunt copii. Microbuzele s-au ciocnit frontal pe DN 1C, Dej, în zona Valea Choarului. A fost activat planul roșu de intervenție.

Nouă persoane au fost rănite în urma impactului, două dintre ele grav. La locul accidentului s-a intervenit cu cinci echipaje medicale, precum și cu un echipaj SMURD. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare, conform IPJ Maramureş.

Potrivit polițiștilor, din primele informații unul dintre șoferii microbuzelor ar fi adormit la volan și astfel s-a ajuns la accident. Pentru câteva zeci de minute, traficul în zona a fost întrerupt. A fost, ulterior, reluat, fiind dirijat de agenții rutieri.

Accident grav și la ieșirea din Orșova, cu patru răniți

În ultima perioadă au loc tot mai multe accidente în care sunt implicate microbuze. În luna noiembrie, două autoutilitare s-au ciocnit la ieșirea din Orșova, pe drumul E 70. Au rezultat patru victime, dintre care trei încarcerate.

Intervenim la un accident rutier pe DN 6 – Orșova, soldat cu patru victime, dintre care două în stare gravă, încarcerate. S-a acționat cu 2 autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare, o ambulanță Smurd și două SAJ”, au precizat, la momentul respectiv, reprezentanții ISU.

Cele două persoane aflate în stare gravă au fost descarcerate de către pompieri, una dintre acestea se afla în stop cardio-respirator și cealaltă a fost transportată la Upu Dr. Tr. Severin”, se arata într-o informare a pompierilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?